SOCIETATEA ROMÂNĂ DE PSIHANALIZĂ (SRP) anunță organizarea celui de-al șaptelea atelier din cadrul proiectului cultural ROMÂNIA IDENTITARĂ:

Astfel, duminică, 23 octombrie, ora. 11.00, la Academia de Studii Economice din București (sala 0124),  vă invităm la evenimentul cu titlul SINELE AUTENTIC ȘI SENTIMENTUL APARTENENȚEI.

Studenți, universitari, oameni de cultură sunt invitați la o dezbateră liberă pe o temă definitorie pentru fiecare dintre noi în parte și pentru noi, ca nație, în general: IDENTITATEA

Vorbitori:

Lector univ. dr. Alice Popescu - Scriitoare

Psih. Constantin Barbu – Artist plastic

Ing. Cristian Dumitru – Președinte Asociația Muzeul Jucăriilor
Din partea SRP:
Dr. psih. Daniela Luca – Membru titular SRP

”Construcția identității de sine și a sentimentului de a exista a unui om necesită existența și  întâlnirea unei alterități, a unui celălalt – obiectul/mediu extern, real, cu însușirile și vicisitudinile sale, care, totodată, amenință fundamentul ființei, prin posibila adezivitate,  intruziune,  părăsire, răzbunare, dispariție etc. Această situație paradoxală  poate să fie dătătoare a unui Sine coerent și coeziv, îndeajuns de sănătos, în care persoana să se simtă pe sine ca subiect al propriei sale istorii, filiații, familii, culturi, societăți, într-un ”continuum de a exista” - cum spunea și psihanalistul D. W. Winnicott, sau, dimpotrivă, poate să fie cauza unor suferințe identitare sau patologii cu grad diferit de severitate (tulburări narcisic-identitare, psihosomatice, psihotice, caracteriale, de personalitate, adicții etc.). Ce rol are istoria personală și familială, socios-ul, moștenirea culturală, îndeosebi într-un colectiv înstăpânit încă de menghine dictatoriale, comuniste, asupra Sinelul individual? Câtă autenticitate și sănătate psihică și corporală se poate păstra într-un context familial și social perturbat și marcat,  pe generații multiple, de sisteme politice constrângătoare și anihilante? Prin ce defense, și cât de sanogene ar fi ele, se poate integra o experiență traumatică reală - sublimare, joc, creativitate, umor, creație ș.a., astfel ca, după o elaborare colectivă, familială și individuală, să se poată pune în sens autentic și să fie structurante experiențele emoționale personale, dar și inter- și transgeneraționale moștenite? Sunt câteva fire de reflectare ce se vor developa și țese pe parcurul acestui atelier, care sperăm să fie o voce împreună, comună, ce să dizolve, pe cât se poate, ceva esențial din tăcerile asupra acestor focare traumatice.” (Dr. psih. Daniela Luca)

“Aparatul comunist a fost întemeiat pe o fantasmă ideologică, predispunând indivizii la o abordare sistematic schizoidă a vieții, la un profund sentiment de irealitate. Puțini (doar cei puternici și curajoși, gata să riște totul pentru exprimarea sinelui autentic) au reușit să "existe" cu adevărat, în timp ce majoritatea a supraviețuit, deghizată în sinele fals obligatoriu. Perioada postcomunistă reflectă întocmai consecințele acestui experiment social de aproape o jumătate de secol: ne facem că trăim într-o țară simulată. Cel mai adesea,  nici valorile, după cum nici practicile noastre sociale nu sunt autentice, genuine, ci doar aproximări stângace, falseturi în care nici noi nu credem: nu credem că lucrurile pot fi schimbate în România, că nevoile noastre psihice și materiale pot fi satisfăcute pe căi oneste, că istoria, ca și viața însăși, înseamnă spontaneitate și construcție împreună și nu o sumă invariabilă de conspirații și predeterminări.” (Lector univ. dr. Alice Popescu)

„Mă simt onorat să particip la un eveniment ce are asemenea obiective. Cât de bine am traversat perioada comunistă? Cum ne-a amprentat pe fiecare dintre noi și cum am reușit să depășim, să înțelegem ce ni s-a întâmplat în această perioada? Intrebări al căror răspuns probabil că îl avem și trebuie doar conștientizat. România Identitarăa vine să provoace la conștientizare!” (Psih. Constantin Barbu)

“Asociația Muzeul Jucăriilor își propune prin colecționarea de jucării, obiecte ale copilăriei și fotografii o reconstituire a copilăriei din ultima sută de ani. Fiecare jucărie are o poveste a ei, fiecare jucărie a fost martora unei emoții, a unei lacrimi sau a unui vis împlinit. Unele jucării s-au ascuns în sacul lui Moș Crăciun sau al lui Moș Gerilă, altele au stat cuminți în cizmulițele cremuite din holul casei. Unele au fost cumpărate cu ultimul bănuț scuturat din portofel, altele au stat radioase în vitrinele magazinelor de lux sau pe tarabele reci ale piețelor, unele au ascultat, poate, muzica veselă din bâlciuri, dar toate, absolut toate jucăriile noastre au fost martorele unui zâmbet. Vă așteptăm la atelierul de duminică pentru a (re)descoperi zâmbetul copilăriei.” (Ing. Cristian Dumitru)

România Identitară

Ce facem?

Un proiect cultural având ca obiectiv recuperarea memoriei istorice și asumarea sentimentului identitar în contextul cultural și național al timpului prezent.

Perioada

Romania Identitară
Perioada de desfășurare
Iunie - Noiembrie 2016

Unde?

București, Iași, Bacău, Chișinău
INTRAREA LA EVENIMENTELE ROMÂNIA IDENTITARĂ ESTE LIBERĂ.

Alătură-te proiectului nostru!

Contact

Adresa: Bucuresti, Sector 5,
Strada Doctor Joseph Lister, Nr. 10
B - 50543
Tel: +40 214 109 698
Mob: +40 729 359 459
Fax: +40 214 109 698
Email: office@srdp.ro

Contact de presa

Gabriela Măgureanu,
office@srdp.ro
0729 359 459

Vrei sa fii la curent cu noile proiecte?

trimite o solicitare

Socializare

2016 - 2019 . All rights reserved.
Developed by OGMIOS